Prima data am auzit Out of control in masina, in trafic, intr-o zi banala, intr-o calatorie banala catre o destinatie banala. Printre atata banalitate imi aduc aminte ca m-a impresionat puritatea sound-ului, data de o simplitate debordanta, care mi s-a parut ca duce totul la limita perfectiunii. Tin sa precizez ca in masina am ascultat club mix-ul, sau, cel mai probabil versiunea de album a acestei melodii.
Versiunea de fata, imi demonstreaza o “vorba” pe care am auzit-o la un moment dat la un profesor de-al meu in facultate: “Inamicul binelui este mai binele”. La vremea respectiva am presupus ca de vreme ce nu te costa nimic sa arunci cu vorbe in stanga si in dreapta o asemenea expresie de umplutura este doar o gratuitate dedicata unor studenti care stau cu gura deschisa, mai, mai sa-si noteze si in notitele de curs.
Totusi, asa cum se intampla adesea, lucrurile au devenit ceva mai evidente pe masura ce timpul a trecut iar “vorba” are pentru mine, acum, o “greutate” considerabila.
Raportand totul la piesa de fata, voi spune atat: versiunea extended, de club, de album, nu-mi pasa, suna genial, era simpla, era curata, era sublima, dar pentru ca piesa sa beneficieze de un clip, Ronski Speed a aglomerat-o, a incarcat-o, a burudsit-o de sound. Astfel, creatia si-a pierdut puritatea pentru un videoclip mult sub mediocritate.
Imi dau seama ca sunt subiectiv si ca exista mii de oameni inebuniti de varianta asta a piesei, dar nu imi pasa. Aici eu am dreptate, aici eu sunt cel care decide ca atunci cand ceva merge bine, trebuie sa intelegi intai ce este acest bine, cat este bine, si exact cat de bine este inainte sa te apuci sa faci schimbari pentru mai bine. De fapt, cred ca exact cu acesta problema se confrunta tot mai multi oameni, care nu mai stiu sa aprecieze lucrurile simple, care sunt de apreciat pentru ceea ce sunt. Si acum, voi intra i acteva exemple care mi se invart prin minte: am vazut o multime de “raceri” care apreciaza masinile pentru “cat de tari vor fi dupa ce le tunam”, tipe care stau la bratul unui barbat pentru “ce ar putea el sa fie” sau oameni care isi cumpara fel de fel de lucruri pentru ce ar putea ele sa fie intr-un context sau altul.
Cred ca eu, insa, fac parte din oamenii care isi cumpara lucruri pentru ca ur si simplu le plac, care isi cauta masini pe care le iubesc inca din showroom si care probabil tin la brat pe cineva care pur si simplu imi place asa cum este. Poate sunt unul din acei baietii care intreaba cat costa halatul, dar mi se pare ca in asta sta frumusetea lucrurilor: in simplitate si in acceptarea lucrurilor asa cum sunt.
Cred in a lupta pentru mai bine, mai mult, mai frumos, dar cred ca pentru a putea obtine un mai trebuie sa iti fie intai clar cu ce ai de-a face, asa asa, ca sa nu risti sa transformi ceva incredibil intr-o mediocritate sugrumata de idei preconcepute.
Comentarii recente